Amenzi de mii de lei de la DSV pentru comercianți din Bacău

Mii de unități din întreaga țară cu activitate în domenii ca fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe au fost verificate de inspectorii sanitar veterinari în ultima lună. Iar neregulie nu au întârziat să apară, pentru că la nivelul întregii țări au fost aplicate 147 de amenzi, în valoare de 876.300 de lei.

Nereguli au fost descoperite și în județul Bacău, potrivit unui comunicat al ANSVSA. Conform sursei citate, la nivelul județului Bacău au fost descoperite, în urma controalelor, trei abateri principale, respectiv comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă conform legislaţiei în vigoare, nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare. În urma verificărilor la agenții economici din județ, inspectorii DSVSA Bacău au aplicat amenzi în sumă de 14.600 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.