Amenzi pentru cei care aruncă hârtii pe jos sau sparg seminţe

Poliţiştii de la Serviciul Ordine Publică și Evidența Persoanei Bacău sunt hotărâţi să-i disciplineze pe băcăuanii care nu respectă curăţenia în oraş. Aceştia au organizat o acțiune în șapte zone din municipiul Bacău, printre care şi Piața Sud, zona Cornișa Bistriței sau cartierul Bistrița Lac. Cu această ocazie au fost verificate 48 de persoane și aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.020 lei. Amenzile sunt prevăzute de o hotărâre de consiliu local adoptată în 2001 şi care face referire şi la comercianţii din pieţe, dar şi la agenţii economici. Fiecare trebuie să menţină curăţenia în jurul tarabei sau în faţa magazinului pe care-l deţin, dar se specifică foarte clar şi pentru persoane fizice că se interzice aruncarea hârtiilor, ambalajelor, ţigărilor sau consumul de seminţe în locurile publice. Amenzile pornesc de la 100 de lei, dar pot ajunge şi la 900 de lei.
Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă populaţiei să respecte normele privind păstrarea curățeniei și a protecției mediului, întrucât aceste acțiuni vor avea un caracter permanent pentru asigurarea unui climat civilizat de conviețuire socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.