Athletic Park Bacău intră în linie dreaptă. Consiliul Județean lansează licitația pentru execuția lucrărilor

Consiliul Județean Bacău a transmis în sistemul electronic de licitații (SEAP) documentația pentru proiectarea și execuția Athletic Park Bacău.

„După un an şi jumătate de circuit administrativ anevoios, plin de nedorite şi nejustificate obstacole birocratice, timp în care proiectul Athletic Park a parcurs procedurile de avizare, autorizare şi aprobare în Consiliul Județean şi Consiliul Local, urmează să scoatem la licitație execuția lucrărilor la acest obiectiv de investiții aproape integral finanțat de CJ şi aşteptat de întreaga comunitate băcăuană.

Am dedicat timp şi resurse emoționale acestui proiect de suflet, pornind de la o idee din 2018 a CJ Bacău care, sub inspirația Athletic Exploratorium din Odense (Danemarca), şi-a propus să construiască în municipiul Bacău un complex sportiv cel puțin de acelaşi nivel.

Lansăm procedura de licitație pentru contractarea lucrărilor de execuție a parcului atletic cu ferma convingere că acest obiectiv va fi un pol de atracție nu doar pentru băcăuanii dornici să facă mişcare în aer liber, ci pentru întreaga țară, întrucât ceea ce vom construi la Bacău, pe terenul de 4 hectare situat în str. Gen. Guşe nr. 2, este o investiție unică pe plan național.

Semnificația locației alese e cu atât mai relevantă, cu cât respectivul amplasament este un simbol al eşecului administrativ din ultimul deceniu, perioadă în care Primăria Bacău nu a reuşit să construiască acolo noua sală polivalentă, lăsând în urmă o groapă insalubră care oricând poate constitui un risc pentru cetățeni.

Nu pot să nu evoc aici amabilitatea arhitectului danez Flemming Overgaard, creatorul Athletic Exploratorium, care – cu îngăduință şi deschidere – a acceptat să se implice în proiectul de la Bacău, participând la dezbaterile publice pe care le-am organizat şi care au condus la forma finală a Athletic Park.

În toată această perioadă, am înțeles mai bine cât de importante şi utile sunt aceste dezbateri pentru realizarea unor proiecte de anvergură, obiective de investiții care să nu fie doar concepția noastră, a celor care vremelnic ocupăm anumite funcții, ci chiar transpunerea propunerilor venite de la cetățeni, mai ales când ideile lor sunt ingenioase şi creative!”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Descriere Athletic Park Bacău:

– PISTĂ DE ATLETISM de 400 m

– PISTĂ DE ALERGARE PE DEAL de 309 m

– BOL CENTRIFUGAL PENTRU ALERGARE

– PISTĂ DE PUMPTRACK

– CLĂDIRE MULTIFUNCȚIONALĂ: vestiare, zona alimentare publică / cafenea, spații depozitare, cameră tehnică, grupuri sanitare.

– TRASEU OBSTACOLE: Buturugi pentru echilibristică, pod cu frânghii, frânghii echilibristică, pădure din prăjini, bare echilibristice zig-zag, fereastra și scară din frânghii, rampe, tiroliană

– LAC DE AGREMENT

– ZONĂ ARUNCAREA CIOCANULUI & GREUTĂȚII

– PARCARE

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.