Bărbat încătușat după ce s-a apropiat de soția sa. De ce nu avea voie să facă asta

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din Moinești au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 31 de ani, din comuna Pîrjol, despre faptul că, soţul său provoacă scandal la domiciliu şi a încălcat ordinul de protecţie instituit de Judecătoria Moineşti împotriva sa.

Polițiștii au stabilit că, bărbatul de 33 de ani, ar fi provocat scandal la domiciliul comun, deși avea ordin de protecție emis de către Judecătoria Moineşti pentru o perioadă de 6 luni, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de soție şi de locuinţa acesteia.

În timpul discuţiilor purtate de polițiști cu femeia în cauză, bărbatul a revenit la domiciliu. Având în vedere caracterul de repetabilitate şi starea de temere creată victimei, s-a procedat la imobilizarea prin încătuşare a celui în cauză şi conducerea la sediul poliţiei.

Faţă de bărbat, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.