Călătorie în antica Tamasidava. Meșterim, învățăm, ne distrăm

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, în perioada 19-23 și 26-30 iulie 2021, atelierul educațional Călătorie în antica Tamasidava. Meșterim, învățăm, ne distrăm.

 
Proiectul le va oferi copiilor, cu vârste cuprinse între 7-12 ani, posibilitatea de a-și însuși cunoștințe istorice legate de modul de viață și de organizare ale dacilor.
Participanții vor avea ocazia de a realiza o cetate dacică, sub forma unei machete, și își vor exersa abilitățile artistice în cadrul atelierelor de modelaj, pictură și desen, în legătură cu tematica propusă.
Se poate opta pentru înscrierea într-una dintre cele două perioade, cu recomandarea ca participanții să fie prezenți zilnic (de luni până vineri, între orele 9:30-12:00), deoarece activitățile sunt complementare.
Pentru a participa, persoanele interesate se pot înscrie la numărul de telefon 0234/512444 – Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Taxa de participare este de 10 lei/zi/participant.
Participanții vor trebui să respecte distanţa fizică şi să poarte mască.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.