Cazino ilegal, descoperit la Târgu Ocna. Cine era „creierul” care organiza jocurile

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de desfășurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.

 Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 56 de ani, din Târgu-Ocna, în calitate de președinte al unei asociații din industria jocurilor de noroc, ar fi organizat și desfășurat jocuri de noroc, în perioada ianuarie-noiembrie 2021, fără a deţine licenţă de organizare sau autorizaţie de exploatare a lor. Astfel, bănuitul ar fi organizat 15 turnee de table/backgammon (8 turnee online și 7 turnee live), la care ar fi participat aproximativ 100 de persoane fizice, de la care organizatorul ar fi ȋncasat sume de bani reprezentȃnd taxe de ȋnscriere/participare disimulate, la finalul competiţiilor cȃștigătorilor fiindu-le atribuite premii bănești.

        Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.