Consiliul Județean Bacău, ambasadorul României în cooperarea urbană și regională internațională cu China”

Consiliul Județean Bacău, singura entitate administrativă din România inclusă în rețeaua de orașe și regiuni International Urban and Regional Cooperation (IURC), a avut o prezență notabilă la întâlnirea recentă cu reprezentanții orașelor Chongqing și Guangzhou, precum și ai regiunii Guangdong, organizată în China.

Această participare remarcabilă confirmă succesul unui proiect ambițios demarat de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Bacău în 2021, când s-a depus direct o cerere către Comisia Europeană pentru a se alătura rețelei IURC. După întâlniri în format digital în anul 2022, evenimentul din China a reprezentat prima ocazie de a se reuni fizic cu partenerii internaționali.

Delegația județului Bacău, condusă de Silviu Botez – Șef Serviciu Relații Externe și Dezvoltarea Mediului Antreprenorial, a fost parte a efortului european de a dezvolta rețele de parteneriate, schimb de experiență și cooperare internațională. Subiectele abordate în cadrul celor cinci zile de întâlniri tematice au inclus aspecte precum hub-ul logistic de transport, tranziția energetică, orașele inteligente, turismul sustenabil și schimbul de experiență în economia digitală.

Imagine

Imagine

Imagine

Sursa foto Facebook

Consiliul Județean Bacău a prezentat cu mândrie domeniile sale majore de interes, punctele forte și experiența sa acumulată, cu scopul de a identifica domenii comune de interes și de a iniția discuții punctuale cu investitorii din județ. Aceste eforturi au ca obiectiv crearea unor parteneriate care să contribuie la dezvoltarea regională și economică, atât la nivel local, cât și în cadrul IURC Europa.

Această inițiativă reprezintă o oportunitate semnificativă pentru județul Bacău de a consolida colaborările internaționale și de a participa activ la proiecte și schimburi de cunoștințe la nivel global, având în vedere importanța colaborării internaționale în dezvoltarea sustenabilă și în promovarea inovației în toate domeniile.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.