Controale de amploare în Bacău pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă

Peste 2000 de persoane şi 600 de obiective (restaurante, terase, parcuri, hoteluri, spaţii de desfăşurare a manifestărilor religioase ş.a.) de pe raza județului Bacău, au fost verificate şi în perioada 20-23 iulie a.c., în cadrul activităţilor care au vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele au fost organizate sub autoritatea prefectului.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul virus, polițiști, jandarmi, polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au continuat verificările în piețele, târgurile, zonele de agrement, marketurile din județul Bacău dar şi în mijloacele de transport care au tranzitat judeţul în această perioadă. Verificările au vizat respectarea de către operatorii economici dar şi de către persoanele fizice a măsurilor de protecţie sanitară, în vederea protejării sănătăţii cetăţenilor.

Astfel, 2199 de persoane au fost legitimate, 465 obiective (restaurante, terase, parcuri, hoteluri, spaţii de desăşurare a manifestărilor religioase ş.a.) şi 914 mijloace de transport au fost verificate de către echipele mixte cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 505 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12 din 1990 și ale Legii nr. 61 din 1991, în valoare de 18.265 lei.

La acțiuni au participat, zilnic, peste 230 de efective.

Aceste acţiuni organizate în sistem integrat vor continua și în zilele următoare, iar respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate va rămâne obiectivul principal al acestor activităţi de verificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.