Crimă înfiorătoare la Bacău: Un bărbat și-a ucis bunica! A dat foc patului din camera în care locuia

O crimă înfiorătoare a avut loc în comuna Căiuți, județul Bacău. Un bărbat de 44 de ani și-a ucis bunica în urma unei izbucniri violente. Bărbatul s-a despărțit de soția lui în urmă cu câțiva ani și, pentru că nu avea unde să stea, bunica lui în vârstă de 86 de ani s-a oferit să îl găzduiască.

În ziua crimei, băcăuanul a venit băut acasă şi a dat foc patului din camera în care locuia. În momentul în care bătrâna l-a certat, s-a năpustit asupra femeii cu o secure.

Fiica bărbatului vorbea la telefon cu bătrâna în momentul în care s-a petrecut nenorocirea și a sunat imediat la 112, însă echipajul medical nu a mai putut să o salveze.  Criminalul obişnuia să consume alcool şi atunci devenea violent cu bunica lui.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.