Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua în perioada imediat următoare, încondiţii meteorologice favorabile, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor. Dacă anul trecut primul tratament avio a fost realizat la sfârșitul lunii iunie, în acest an condiţiile meteorologice nefavorabile – precipitatii, intensificări ale vântului, etc. – au determinat decalarea procedurii pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.
Tratament avio se va aplica pe o suprafață de 8.000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor și a căpușelor. Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentruProduse Biocide. Tratamentul se efectuează inclusive înzonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în funcţie de necesităţi, în perioada următoare să se aplice şi un al doilea tratament.
În municipiul Bacău, tratamentul avio se vaefectua de două ori în acest an, valoarea totală a contractului de achiziție public încheiat înacest sens fiind de 456.000 lei, fără TVA.