DSV Bacău ia noi măsuri pentru prevenirea extinderii pestei porcine africane

Specialiştii le reamintesc şi cetăţenilor care cresc porci în gospodării regulile minime pe care trebuie să le respecte ca să evite îmbolnăvirea acestora.

Având în vedere evoluţia agresivă a pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul mai multor judeţe din zona de sud-est a ţării, Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Bacău a intensificat gradual măsurile de profilaxie nespecifică pentru a preveni răspândirea bolii.

Aşadar, a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, anunţă DSV Bacău, unde au fost stabilite punctual responsabilităţile instituţiilor implicate. Este vorba despre instituirea unor puncte temporare de control în trafic, formate din echipe mixte DSV şi IPJ Bacău, dar şi de alte măsuri trasate.

„Controalele oficiale în trafic au ca scop verificarea mijloacele auto proprietate personală privind eventualele transporturi nelegale de porci vii, precum şi a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu şi care au fost obţinute de la porcii vii proveniţi din exploataţiile non-profesionale, situate în zonele aflate sub restricţii, ca urmare a evoluţiei unor focare de PPA”, spun cei de la DSV Bacău.

Inspectorii sanitari veterinari efectuează în această perioadă verificări la abatoarele autorizate pentru sacrificarea de porcine, unităţile de tranşare şi procesare a cărnii de porc.

Pentru cetăţenii care cresc porci în gospodării, medicii veterinari reamintesc regulile minime pe care trebuie să le respecte ca să evite îmbolnăvirea acestora.

În primul rând, nu trebuie să intraţi în adăposturile porcilor cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă. De preferat ca la intrarea în adăpost să se pună o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică.
Creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu alţi porci.

Nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie.
Nu cumpăraţi carne şi produse din carne din Republica Moldova şi Ucraina şi nu hrăniţi porcii cu resturi menajere provenite de la astfel de produse.

Se interzice creşterea liberă a porcinelor domestice în vecinatatea fondurilor de vânătoare, precum şi pe suprafaţa gropilor de gunoi şi în raza acestora.

Potrivit celui mai recent comunicat al ANSVSA, de la 1 ianuarie şi până în data de 10 august, la nivelul întregii ţări, au fost confirmate 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populației, una într-o exploatație de tip A, trei în exploatații comerciale și într-un abator aparținând unei exploatații comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.