Echipaje medicale și de salvatori au intervenit pentru a scoate un bărbat căzut în apă

În urma cu puțin timp, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în municipiul Bacău, zona Pod Șerbănești, în urma unui apel care anunța faptul că o persoană de sex masculin este căzută în apă.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea, o autospecială de scafandri cu barcă și o ambulanță SAJ tip C.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost scos la mal de pompieri inconștient, fiind predat echipajului medical prezent la fața locului, în vederea transportului la spital.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.