Elevii din Bacău sar, pentru o vreme, peste gustarea de la micul dejun. O lună fără lapte, cornuri și mere

Școala a început, nu însă și programul “Laptele și cornul”. Cel puțin o lună de acum încolo, elevii din ciclul primar și cei din ciclul gimnazial vor fi nevoiți să își ia pachețel de acasă, pentru că la școală nu vor primi gustarea din recreația mare.

Licitațiile pentru atribuirea contractelor de distribuție în școli a produselor lactate, a celor de panificație și a fructelor, derulate de Consiliul Județean Bacău, nu sunt gata. Autoritățile județene estimează totuși ca în circa o lună să se încheie procedurile birocratice, astfel încât copiii să poată beneficia de gustarea de la școală.

Această situație afectează peste 50.000 de elevi din întregul județ. Cel mai mult au de suferit însă elevii care învață în școlile de la țară. Este vorba, în general, despre copii care provin din familii cu venituri modeste sau chiar la limita subzistenței, pentru care gustarea oferită în cadrul programului guvernamental reprezintă o soluție salvatoare, pentru că părinții lor nu au posibilitatea să le pună un pachețel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.