RAFO Onești, la un pas de faliment! Angajații nu și-au mai luat salariile de două luni

Pe 12 septembrie va avea loc un nou termen în dosarul privind declararea falimentului fostei mari rafinării RAFO Onești. Unupetrotuș.ro citează surse potrivit cărora judecătorul nu va mai da un nou termen în dosar. Potrivit sursei citate, motivele ar fi pe de o parte faptul că planul de reorganizare propus de către CITR Filiala București în calitate de administrator judiciar al societății debitoare RAFO nu ar fi fost respectat și ar fi depășit deja și termenul acordat de instanță, iar pe de altă parte faptul că niciun investitor nu s-a arătat interesat să cumpere rafinăria de la Onești.

Nici situația celor aproximativ 80 de angajați nu este bună, mai relatează unupetrotuș.ro. Aceștia nu și-ar mai fi primit salariile de mai bine de două luni, ceea ce i-a determinat pe unii dintre salariați să-și înainteze demisiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.