Fapte cu caracter penal constatate de jandarmi

 În urma acţiunilor specifice de patrulare de la sfârşitul săptămânii care a trecut, echipajele de jandarmerie din cadrul unităţii au identificat şi adoptat măsurile legale specifice împotriva unor persoane care au săvârşit anumite fapte penale.

         Astfel, în ziua de 08 noiembrie, în jurul orei 04.50, un echipaj de jandarmerie s-a sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice a spart geamul de termopan al unei uși, aparținând unei societăți private, de pe strada Mihai Eminescu din Bacău.

            În acest caz, au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

       Într-o altă situaţie, în  ziua de 09 noiembrie, în jurul orei 02.00, un echipaj de jandarmerie s-a sesizat cu privire la faptul că în cartierul Lucăcești din municipiul Moinești, a avut loc un scandal, în urma căruia un bărbat s-a ales cu leziuni în zona feței după ce a fost lovit cu palma, fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire și alte violențe”.

            În ambele cazuri dosarele cu actele de constatare şi persoanele în cauză au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.