Fermierii au primit bani în conturi

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a făcut primele plăți către fermieri, în contul subvenției pe suprafață, dar și plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu și plata pentru tinerii fermieri. Astfel primii 8500 de fermieri au bani în conturi, urmând ca toți cei peste 18.000 să primească banii pe anul acesta.

„Până pe 30 noiembri vom plăti toți fermierii, inclusiv la plafonul aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine și caprine”, a declarat Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

APIA a demarat acordarea plăților în avans la 16 octombrie, cu prioritate pentru fermierii care dețin suprafețe cuprinse între 1 și 10 ha, urmând ca din 25 octombrie să intre în a doua etapă de plată fermierii care au suprafețe mai mari de 10 ha de teren agricol.Până pe 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat în Regulamentul Uniunii Europene.

Anul acesta, plata la suprafață este de peste 102 euro/ha, iar în avans se dau aproape 72 de euro. Plata redistributivă înseamnă 3,5 euro/ha pentru 1-5 ha și peste 35 de euro pentru peste 5 ha. Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu se cifrează la 58 de euro/ha pentru acest an, avansul fiind de 41 de euro, iar plata pentru tinerii fermieri este de  26 de euro pe hectar pentru tot anul,avansul fiind de 18 euro.

În intervalul 1 decembrie – 31 martie se vor face celelalte plăți restante pentru 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.