„Festivalul” șoferilor beți la volan la sfârști de săptămână

La data de 16 iulie a.c., un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier Bacău, au depistat în trafic, un bărbat de 49 de ani, din comuna Gioseni în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, cu o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.        

În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

         Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
 
La data 17 iulie a.c., polițiștii din Comăneşti au depistat pe strada Moldovei din localitate, un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

          La aceeași dată, polițiștii oneșteni au depistat în trafic un localnic, de 49 de ani, care conducea un autoturism, deși avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
          Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.