Fonduri nerambursabile obținute fără drept, de peste 200.000 euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a trei inculpați, (două persoane fizice și SC Agriram Prod SRL) în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșite în forma autoratului și a instigării.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

„În perioada 2015 – 2018, în contextul implementării proiectului intitulat „Înființare fermă mixtă și construire anexe gospodărești ale exploatației agricole Agriram Prod SRL” în comuna Blăgești (jud Bacău), unul dintre inculpați, la instigarea celuilalt, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe documente inexacte (oferte, declarații, etc.), demersuri care ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.180.288 lei. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menționată mai sus. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.” a tranmis DNA Bacau

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.