FOTO: Ajutor pentru pentru elevii olimpici băcăuani răniți în accidentul de la Cluj. ÎPS Ioachim și Inspectoratul Școlar îndeamnă la donarea de sânge

Mobilizare exemplară a elevilor băcăuani și a dascălilor lor care astăzi, de la primele ore ale dimineții, s-au prezentat la Centrul Județean de Transfuzii Bacău pentru a dona sânge. Gestul lor vine după ce sâmbătă nouă colegi de-ai lor au fost răniți într-un accident rutier în timp ce erau transportați cu un microbuz spre Oradea, unde urmau să participe la Olimpiada Națională de Biologie. Printre primii care au reacționat au fost Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Elevilor din Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Episcopia Romanului și Bacăului. „ALĂTURI DE ELEVII NOȘTRI!!! După ce am depășit șocul generat de vestea că elevii din lotul reprezentativ al județului Bacău pentru Olimpiada națională de biologie și doamna profesoară care îi însoțea spre Oradea (locul desfășurării olimpiadei) au avut ieri, 20 aprilie, un accident auto, toți fiind spitalizați, majoritatea operați în urma rănilor suferite, le adresăm mulțumiri cadrelor medicale din Cluj și Târgu-Mureș pentru eforturile și resursele implicate pentru a veni în sprijinul elevilor răniți. Copiilor le dorim însănătoșire grabnică și putere să depășescă acest nedorit eveniment. Însă, mai mult, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, de solidaritate. De aceea, inițiem o campanie de donare de sânge și vă rugăm să acceptați a face un gest necesar în astfel de situații, alături de noi, cei din Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Chiar dacă elevii noștri, la un moment dat, nu vor mai avea nevoie de transfuzii, puteți face acest lucru pentru orice alt copil sau adult ce trece prin asemenea clipe. Astfel, mâine, dar și în zilele următoare, puteți să vă prezentați la Centrul de transfuzii Bacău pentru a împlini acest gest de solidaritatei”, se arată într-un mesaj al ISJ Bacău. La rândul său, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului îndeamnă la participarea activă la campania de donare de sânge organizată pentru elevii olimpici băcăuani răniți în accidentul rutier care a avut loc sâmbătă, 20 aprilie 2019, pe raza localității Căpuşu Mare din judeţul Cluj. În mesajul publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ierarhul se roagă pentru copiii răniți și familiile lor: Am aflat cu regret despre accidentul în urma căruia a avut de suferit lotul olimpicilor băcăuani la Biologie. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască sănătate celor ce au suferit, să întărească și să binecuvinteze pe cei care au încă nevoie de îngrijiri medicale și pe familiile acestora! Pe fiecare, vă îndemnăm să participați activ la campania de donare de sânge care poate salva vieți”. Și profesorii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, din Focșani, unitate de învățământ de elită din județul Vrancea, au decis să doneze sânge pentru colegii lor din Bacău. La Centrul de Transfuzii au venit astăzi directoarea Daniela Sīrghie si profesoarele Claudia Antonescu și Gabriela Obodariu. În zilele următoare și alți profesori le vor urma exemplul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.