FOTO: Misiune de salvare cu elicopterul SMURD a unei turiste din Bacău, aflată în masivul Ceahlău

O băcăuancă de 42 de ani, aflată în drumeție în masivul Ceahlău, a fost salvată cu elicopterul SMURD, după ce i s-a făcut rău brusc și a început să acuze puternice dureri abdominale. Femeia se afla pe Vârful Toaca, de unde a fost preluată de salvamonstiștii din Neamț, care au dus-o la heliportul de pe Vârful Lespezi. De acolo, băcăuanca a fost preluată de un elicopter SMURD și a fost dusă la spital la Iași. La intervenție au participat și doi salvamontiști din Argeș, care se aflau în masivul Ceahlău în concediu.

“Foarte probabil în cazul unui transport terestru de abia dacă am fi coborât victima câteva sute de metri diferența de nivel . Transportul pe distanța de aproximativ un km între locul de unde am preluat cazul și până la heliport trece printr-o zonă stâncoasă , apoi urcă printr-un culoar de jneapăn greu de pătruns . Deși se aflau în vacanță, doi salvatori montani din Argeș au sărit imediat în ajutorul echipei și asta a facut ca suferința victimei pe transport să fie mai de scurtă durată. Le mulțumim pentru acest gest care dovedește încă o dată că suntem o mare familie condusă de unica stare de spirit ce guvernează salvarea montană din România”,  au scris salvatorii montani din județul Neamț pe pagina de Facebook a Salvamont Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.