FOTO: Percheziții DIICOT la Bacău, Constanța și în Marea Britanie la un grup specializat în fraude informatice

Procurorii DIICOT, alături de omologii englezi, au efectuat azi 22 de percheziții domiciliare, 6 în România, pe raza județelor Bacău și Constanța, și 16 în Marea Britanie, într-un dosar vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la sisteme informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare de bani.

Potrivit DIICOT, în perioada octombrie 2017 – mai 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat din cetățeni români și străini, care au acționat în mod coordonat, în ceea privește contrafacerea instrumentelor electronice de călătorie.

„Membrii grupării au deținut dispozitive și programe informatice, cu ajutorul cărora prin copierea datelor electronice înscrise pe banda magnetică a instrumentelor electronice de călătorie pentru transport public pe rețeaua de căi ferate și metrou în Londra, U.K., și prin rescrierea acelorași date cu ajutorul programelor și echipamentelor informatice au reușit multiplicarea în mod fraudulos a acestora, în scopul obținerii unor importante sume de bani. În urma cercetărilor efectuate în cauză precum și din actele de urmărire penală s-a stabilit că membrii grupării au organizat și dezvoltat într-un alt palier o rețea de distribuție a instrumentelor electronice de călătorie pentru transport public pe rețeaua de căi ferate și metrou în Londra, U.K., urmărind punerea în circulație a unui număr cât mai mare de astfel de instrumente de plată, în scopul obținerii de profituri mari. O parte din banii astfel obținuți au fost transferați în România prin diverse servicii bancare,  dar si prin intermediul unor persoane de încredere care s-au deplasat din Londra, U.K., în România. Cu aceste sume de bani membrii grupării au achiziționat, plătind cu numerer, în România mai multe bunuri mobile și imobile”,  se arată într-un comunicat DIICOT.

În urma perchezițiilor făcute în Bacău și Constanța au fost ridicate diverse sume de bani, iar o persoană fiind condusă la audieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.