Ghinionul unor bătrâni din Bacău- Au vrut să alunge spiritele rele, dar au atras atenția jandarmilor

Vineri dimineață, doi băcăuani din comuna Podu Turcului au tras șase focuri în curtea bisericii, în plan vertical, cu puștile de vânătoare de calibru 12. Motivul, care ține de o tradiție veche de prin partea locului – alungarea spiritelor rele.

 Spre ghinionul lor, în zonă se aflau și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care au intervenit și i-au legitimat pe cei doi, în vârstă de 86, respectiv 78 de ani, constatând că armele de vânătoare erau deținute în mod legal.
Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbați actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,uz de armă letală sau interzisă fară drept” faptă prevăzută și pedepsită de art 343 alin 1din Codul Penal.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.