”Informarea, o cale spre reintegrare socială” – o campanie implementată de polițiștii băcăuani

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Rutier și Serviciul Investigații Criminale implementează și în acest an Campania „Informarea, o cale spre reintegrare socială” în colaborare cu Serviciul de Probaţiune Bacău.

Activitățile campaniei de prevenire vin în sprijinul reintegrării persoanelor care au comis infracțiuni (contra persoanei, contra patrimoniului, la nivel rutier), respectiv persoane aflate în evidența Serviciului de Probaţiune Bacău.

Față de aceste persoane instanța a dispus fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei.

Din categoria infracțiunilor contra persoanei, face parte și violența domestică, reprezentând o prioritate în anul curent pentru IPJ Bacău.

Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei.

De aceea, polițiștii le transmit participanților vizați de această campanie nu doar informații legislative, ci și aspecte implicate de experiența personală a fiecăruia dintre ei, cum ar fi suferința familiei lărgite, transmiterea de modele negative copiilor din jurul lor, distrugerea propriei vieți, dificultăți apărute la serviciu, etichetarea ca agresor etc.

Prin implementarea acestei campanii, polițiștii își propun transmiterea informațiilor preventive persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probaţiune Bacău, în vederea prevenirii recidivei și conștientizării consecințelor săvârșirii unor fapte, atât pentru sine cât și pentru familiile și comunitățile din care provin.

Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestic!

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.