La URGENŢE din cauza căpuşelor

În ultimele zile, 13 băcăuani au ajuns la Urgenţe după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Oficialii de la Spitalul Judeţean Bacău spun că sunt în medie patru cazuri pe zi, dar o adresabilitate mai crescută se înregistrează în weekend-uri, când oamenii ies la plimbare prin parcuri sau la iarbă verde.
Şi aşa ajung de la distracţie direct la camera de gardă, aceştia fiind speriaţi că ar putea să se îmbolnăvească de Lyme.
Pentru a ne feri de astfel de insecte, medicii ne recomandă să purtăm haine lungi, atunci când mergem în drumeţie sau dacă vrem să ne relaxăm pe iarba din parc. În cazul în care am fost muşcaţi, căpuşele pot fi scoase din piele cu o pensetă, dar pentru această procedură este indicat să ne prezentăm la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.