Lucrările de reabilitare pentru alte 31 de puțuri de captare, finalizate

Lucrările de reabilitare pentru alte 31 de puțuri de captare, aferente fronturilor Mărgineni 1 şi Hemeiuş 2, au fost finalizate săptămâna trecută: obiectivul de a operaționaliza o sursă alternativă de apă pentru Municipiul Bacău este, astfel, cu un pas mai aproape de realizare.

 
În jurul datei de 20 aprilie, s-a încheiat reabilitarea celor 16 puțuri aferente frontului de captare Mărgineni 2. În paralel, continuă lucrările la stația de demanganizare care va deservi Rezerva de apă a Bacăului (grad fizic de realizare de 41%), precum şi la reabilitarea celor 44 de puțuri aferente frontului de captare Gherăieşti 1, lucrări aflate în prezent la 40%.
 
” Obiectivul meu – în calitate de preşedinte al ADIB, autoritatea tutelară a operatorului CRAB – este de a finaliza alimentarea cu apă a Bacăului din sursă alternativă, concomitent cu diminuarea pierderilor cauzate de starea precară a rețelei de utilități. Doar investind cu chibzuință şi prin multă muncă & dedicare vom putea să rezolvăm problema apei atât în mun. Bacău, cât şi la nivelul întregului județ”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.