”Masca la control”! Amenzi de peste 40.000 de lei în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite formate din poliţişti, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării de Jandarmi Mobile, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Astfel, au fost verificate 252 de societăți comerciale, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 40.215 lei.

Din totalul acestora, 24 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, 77 pentru nerespectarea legislației specifice de către agenții economici și pentru protejarea populației împotriva actelor comerciale ilicite, 29 sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, celelate fiind pentru nerespectarea legislației rutiere. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Reamintim operatorilor economici faptul că nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 se poate sancționa inclusiv cu limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.