O adolescentă s-a așezat pe o bancă și a rămas fără telefonul mobil. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii de investigații criminale din Târgu-Ocna au identificat un bărbat de 46 de ani, care, la data de 25 iunie a.c. ar fi sustras un telefon mobil unei tinere, profitând de neatenţia acesteia, în timp ce se afla pe o bancă din parcul de pe raza localităţii, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.700 de lei.

Bărbatul ar fi valorificat telefonul mobil, pe raza municipiului Oneşti, iar acum este cercetat penal în cadrul unui dosar de cercetare penală pentru furt.

Poliţiştii băcăuani vă recomandă să manifestaţi atenţie sporită la bani, telefoane, genţi, în special în locurile aglomerate. Supravegheaţi-vă permanent bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră!

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.