Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău s-a întrunit în ședință de urgență, în urma finalizării procesului de evaluare a pagubelor produse de inundațiile din lunile iunie și iulie în județ. După cum ne-a declarat un reprezentant al Prefecturii, pagubele sunt estimate la 74,7 milioane lei. Autoritățile locale au decis solicitarea unor sume de bani din Fondul de Intervenție al Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.
Banii ar trebui să ajungă la dispoziția Consiliului Județean Bacău și consiliilor locale din 47 de comune, afectate de calamitățile naturale din perioada 15 iunie – 5 iulie 2018, în vederea finanțării unor acțiuni și lucrări urgente.
Apele au distrus drumuri județene, comunale și sătești, poduri și podețe. O persoană și-a pierdut viața. Despre despăgubirea gospodăriilor afectate, dar neasigurate, încă se mai discută.