„Parada” șoferilor băuți la volan din județul Bacău

La data de 14 martie a.c, în jurul orei 20.00, un echipaj de poliţie rutieră din Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 62 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Moinești, având o îmbibaţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeași dată, polițiștii oneșteni au depistat în trafic, un bărbat de 42 de ani, din comuna Bîrsănești, judeţul Bacău, care conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti din Oneşti, având o îmbibaţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul este cerectat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi i s-a reţinut permisul de conducere.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.