Patru bărbați ținuți la distanță de judecători. Ce au făcut aceștia

La data de 09 august a.c., polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o tânără de 29 de ani, din localitate, despre faptul că ar fi avut un conflict cu soţul ei, în urma căruia acesta ar fi lovit-o. La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică, care au stabilit că, între cei doi soţi ar fi izbucnit o ceartă în care, bărbatul de 29 de ani ar fi lovit-o şi ameninţat-o pe soție. În urma probelor administrate şi a evaluării formularului de risc întocmit conform Legii nr. 217/2003 r.c.m.u., a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile prin care s-a dispus ca bărbatul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de tânără. Totodată, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor violenţă în familie şi ameninţare.

La aceeași dată, polițiștii Postului de Poliţie Valea Seacă au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie, în vârstă de 44 de ani, din localitate, despre faptul că a fost lovită și amenințată de soț. Polițiștii au început cercetările în acest caz și au stabilit că, în dimineața zilei de 09 august a.c., în timp ce se aflau la locuinţa de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost lovită şi ameninţată de către soţul ei. Împotriva soţului a fost emis ordin de protecţie provizoriu și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

O patrulă mixtă formată din polițist și jandarm au fost sesizați, prin intermediul SNUAU 112, de o femeie în vârstă de 35 ani, din comuna Sascut, cu privire la faptul că a fost lovită de soţul ei, care provoacă scandal la domiciliu. În baza sesizării, patrula de ordine publică s-a deplasat la domiciliul femeii stabilind că, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice în exces, bărbatul ar fi provocat scandal și ar fi lovit-o. În cauză a fost completat formularul de risc, fiind emis ordin de protecţie provizoriu și dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

În jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău, au fost sesizati, prin SNUAU 112, de catre o femeie de 40 de ani, despre faptul că, în timp ce se afla la locuința de reședință din comuna Sărata, atât ea, cât si fiul acesteia în vârstă de 18 ani, au fost amenințați de concubinul acesteia, un bărbat în vârstă de 53 de ani. S-a procedat la emiterea unui ordin de protectie provizoriu pe numele bărbatului, pentru o perioada de 5 zile, acestuia fiindu-i aduse la cunoștință obligațiile ce îi revin. În cauză a fost intocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.