Peste 3.000 de bacauani au participat la Festivalul Serilor Bacauane

Participare record, în acest weekened, la Festivalul Serilor Băcăuane organizat de CJ Bacău. Peste 3.000 de băcăuani au fost prezenți, în Piața Tricolorului, la spectacolele organizate de Consiliul Județean Bacău și Filarmonica Mihail Jora Bacău.

„Am propus şi organizat festivalul „Serilor băcăuane” cu gândul că Bacăul & băcăuanii merită mai mult şi că, în ciuda tuturor neajunsurilor care ne-au încercat în ultimii ani, încă nu este totul pierdut pentru oraşul nostru de suflet! Spectacolele din acest week-end, dar mai ales din ultima seară – când peste 3000 de băcăuani au fost în Piața Tricolorului – mă încredințează că împreună putem alcătui comunitatea spre care aspirăm cu toții şi pe care ne-o dorim cu adevărat: o comunitate a respectului reciproc, a bunului-simț şi civilizației, calități de care suntem privați în prezentul parcă lipsit de sens prin care trece municipiul reşedință de județ.

Dar am încredere că vremurile bune vor reveni şi pentru oraşul Bacău, iar „Serile băcăuane” – încheiate în torida seară de duminică – tocmai asta ne-au dovedit cu prisosință! Le mulțumesc celor care, prin dăruirea și talentul lor, au dat glas unui adevărat regal muzical în Bacău: Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora Bacău”, Ansamblul Folcloric Busuiocul, Ansamblul de percuție „Spirit”, Adrian Naidin, Eugen Amarandei și, nu în ultimul rând, formației Direcția 5 care ne-a oferit o seară de vis în încheierea festivalului.” a transmis Valentin Ivancea – presedinte CJ Bacau

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.