Podul CFR sprijinit cu proptele din lemn, se află în program de reabilitare

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 27 martie, într-o conferință de presă, că podul CFR aflat în orașul Târgu Ocna, din județul Bacău, are nevoie doar de avize de mediu pentru a fi reparat, fiindcă bani există.

„Podeţul este inclus într-un program de reabilitare pe 18 poduri şi podeţe din zona respectivă, dintre care 15 sunt în judeţul Bacău. Finanţarea în acest moment este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare”, a spus Grindeanu. El a precizat că „se aşteaptă avizul de mediu pentru intrarea în zona de reparaţie”, că există fonduri pentru repararea podului și că așteaptă ca Agenția de Mediu Bacău să dea cât mai rapid avizele necesare.

„Există banii, sper ca cei care dau avizul de mediu, Agenția pentru Protectia Mediului Bacău, să dea mai repede aceste avize de mediu”, a adăugat Grindeanu.

Grindeanu s-a referit la podul CFR din județul Bacău care este susținut de proptele din lemn de mai multe luni. Podul aparține Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, Secția L 5 Târgu Ocna, și este folosit zilnic de zeci de trenuri.

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.