Polițiștii, în vizită la elevii de gimnaziu

În perioada 27-30 martie a.c., în cadrul programului ,, Şcoala Altfel „, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei oraşului Buhuşi au desfăşurat activităţi preventive la Şcolile Gimnaziale ,, Mihai Eminescu” şi ,, Ştefan cel Mare” Buhuşi şi grădiniţele aferente, cu ocazie cu care, în prezenţa a unui număr de 72 de elevi, 25 preşcolari şi 7 cadre didactice, au fost expuse materiale video şi prezentări cu tematică, precum ,,Prevenirea actelor de bullying în mediul şcolar”, ,, Rolul poliţistului în societate” şi ,,Modalităţi de adoptare a conduitei preventive în mediul stradal şi la domiciliu”.

Poliţiştii au iniţiat discuţii interactive cu elevii şi le-au expus riscurile şi consecinţele legale ale actelor de bullying, dar şi metodele de contracarare a acestui fenomen in unităţile de învăţământ.

Totodată, au fost desfășurate activităţi preventive, la sediul Poliţiei oraşului Buhuşi”, la data de 30 martie a.c., la care au participat 50 de elevi, alături de cadre didactice.

În acest context, au fost prezentate de către poliţiştii de proximitate, rutieri şi criminalişti, mijloacele din dotarea poliţiei, fiind, de asemenea, promovată meseria de polițist.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.