Pompierul Taşcă, campion european la lupte în Gibraltar

Plutonierul adjutant Sorin Taşcă, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, a urcat pe podium la Campionatul European al Poliţiştilor şi Pompierilor, care se desfăşoară în aceste zile în Gibraltar.

Acesta a câștigat o medalie de aur și două de argint şi a dovedit încă o dată că este unul dintre cei mai valoroși sportivi din România, la disciplinele pe care le practică.

„În urma meciurilor disputate și câștigate, salvatorul băcăuan a devenit Campion european la disciplina lupte greco-romane – categoria 87 kg, vicecampion european la judo – categoria 90 kg și vicecampion european la disciplina lupte Libere – categoria 86 kg”, spun oficialii de la ISU Bacău.

La competiția din Gibraltar participă 20 de pompieri din întreaga țară, aceștia fiind selectați în urma rezultatelor foarte bune obținute în ultimii ani la diferite competiții desfășurare atât la nivel național, cât și la nivel european și mondial.
La start s-au aliniat pompieri și polițiști din 50 de țări, fiind acoperite 60 de discipline sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.