Răsturnare de situație în cazul pilotului mort la Slănic Moldova – Procurorii au deschis dosar penal

Procurorii au deschis un dosar penal în cazul fostului campion național de off-road care a murit luat de viitură. Oamenii legii au chemat mai multe persoane la audieri.

Pilotul Adrian Cernea participa la un concurs în Slănic Moldova, judeţul Bacău, când s-a produs tragedia. În momentul competiției era în vigoare un cod portocaliu de vreme rea. 

Accidentul s-a produs între localitățile Brețc și Poiana Sărată. Adrian Cernea și copilotul său, Alex Tache, urmau să traverseze o vale când mașina în care se aflau a fost luată de viitură.

Adrian Cernea a fost găsit mort. Copilotul a fost salvat în ultima clipă. Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost preluat de un echipaj Smurd în stare stabilă si transportat la spital.

Competiția a fost oprită imediat, iar Federația a deschis o anchetă pentru a vedea exact în ce circumstanțe s-a produs tragedia. 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.