Reținut de polițiști după ce, băut și fără permis, a condus un autoturism cu număr fals de înmatriculare

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Oneşti, în timp ce executau serviciul de supraveghere şi control al trafic rutier pe raza localității au depistat cu aparatul radar un autoturism care avea montate plăcuţe cu nr de înmatriculare aparținând județului Brașov și care circula cu viteza de 87 km/h în localitate.

Echipajul de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia până la ieşirea din mun. Oneşti spre Adjud, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un copac aflat în afara părţii carosabile, rezultând doar pagube materiale. În urma verificărilor effectuate, polițiștii au stabilit că, la volanul autovehiculului era un bărbat de 36 de ani, din comuna Buciumi, care nu deţine permis de conducere. De asemenea s-a constatat faptul că plăcuţele de înmatriculare sunt atribuite unui alt autoturism.

Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui autoturism cu numere false.

Faţă de bărbatul de 36 de ani s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.