S-a reluat acțiunea de stingere a incendiului de litieră din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz

Acțiunea de stingere a incendiului de litieră din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz s-a reluat în această dimineață, 16 martie a.c.. 

În aceste momente, pentru lichidarea incendiului acționează forțe și mijloace din cadrul Derașamentelor de Pompieri Bacău, Onești și Moinești șia Stației de Pompieri Podu Turcului respectiv: 26 de pompieri și un elev ce încadrează următoarele mijloace tehnice: șase autospeciale de primă intervenție și comandă, o șenilată și patru motopompe transportabile.

La locul indicat acționează și 15 reprezentanți ai Ocolului Silvic Privat Oituz și șase voluntari.

Incendiul este localizat, manifestându-se pe suprafața menționantă în comunicările anterioare, respectiv aproximativ 2 ha. 

Terenul pe care se intervine este unul greu accesibil, accesul făcându-se fără autospeciale. 

În cursul zilei de ieri, a fost creată o cale de acces, cu un boldoexcavator. Astfel, cu ajutorul tractoarelor din dotarea Ocolului Silvic Privat Oituz se face alimentarea cu apă, la locul indicat.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.