S-a trezit cu un contract la o firmă de telefonie despre care nu avea habar. La cine era telefonul cumpărat

Ieri, de 28 martie a.c., un bărbat din comuna Sascut a sesizat I.P.J Bacău, despre faptul că, persoane necunoscute, fără acordul său, ar fi semnat, în numele său, un contract valabil în perioada decembrie 2021- 2023, cu o firmă de telefonie, iar în urma încheierii acestui contract i s-ar fi livrat, la domiciliu, prin firmă de curierat un telefon mobil şi cartelă, motiv pentru care trebuie să achite lunar suma de 70 de lei, pe toată perioada contractuală, bani care reprezintă contravaloarea telefonului, care, de fapt, nu ar fi ajuns în posesia sa.

În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, din orașul Târgu-Ocna, bănuit de comiterea faptelor.

Telefonul mobil, în valoare de aproximativ 1700 de lei, a fost recuperat de polițiști, din posesia unui cumpărător din Onești, care l-ar fi achiziționat cu suma de 1000 de lei.

Faţă de bănuit s-au dispus cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.