S-a urcat beat la volan și a dat peste polițiștii de la Biroul Rutier

Miercuri, 30 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 58 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Bârladului din Bacău, emanând halenă alcoolică.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.