Sancțiuni de peste 69000 de lei aplicate de jandarmi în ultima lună

 În luna august, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au executat misiuni de menţinere și de asigurare a ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională.

           În această perioadă, jandarmii au aplicat 221 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de peste 69000 de lei, din care 175 de sancțiuni au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar 46 alte genuri de fapte (apelarea nejustificată a forțelor de ordine, nerespectarea legislației piscicole și a regimului silvic, fumatul în spații publice închise, nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor).

           În ceea ce privește faptele de natură penală, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul a 13 infracţiuni constatate independent ( patru infracțiuni de detinere de droguri,  amenințare, distrugere, furt,  două infracțiuni de loviri și alte violențe, furt calificat, vătămare corporală din culpă și două infracțiuni la regimul silvic.), iar pe timpul acțiunilor desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a opt infracţiuni.

           La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii băcăuani au intervenit în mai mult de 150 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

           Recomandăm cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică în cazul sesizării unor fapte antisociale sau să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

                             

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.