Sprint pe ulițele din Racova, cu polițiștii pe urmele lor! De ce au fugit un motociclist și prietenul lui când au dat cu ochii de poliție

Urmărire ca-n “hoții și vardiștii” pe ulițele din comuna Racova! Polițiștii au alergat câteva sute de metri după doi bărbați, pe care în cele din urmă i-au prins și imobilizat. Totul a început în momentul în care cei doi bărbați, care circulau cu motocicleta pe drumul județean din comună, au dat cu ochii de patrula de poliție. Oamenii legii aveau intenția să-i oprească, având în vedere că pasagerul nu purta cască. Numai că motociclistul se simțea cu musca pe căciulă, așa că la vederea patrulei a abandonat motocicleta pe șosea și a rupt-o la fugă. Polițiștii și-au dat seama de ce fugeau cei doi abia după ce i-au prins: motocicleta nu numai că nu era înmatriculată, dar cel care o conducea nu avea nici permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii au  întocmit dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat şi de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar motocicleta a fost indisponibilizată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.