SSPM Bacău va administra cimitire, drumuri și parcări

Majoritatea PSD-ALDE-PMP a reușit să impună cedarea, în urma negocierii directe, a unei părți importante din activitățile Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bacău. Consilierii locali au votat ca noua societate a primăriei, cea de Servicii Publice a Municipiului Bacău să preia administrarea parcărilor, drumurile și cimitirele din municipiul Bacău. Acestea din urmă au revenit în administrarea primăriei după ce fuseseră concesionate încă din vremea primarului Dumitru Sechelariu firmei Luvis.

Conducerea primăriei încearcă de luni bune să predea acest patrimoniu SSPM, dar s-a lovit mereu de votul negativ al minorității și de abținerea sau votul contra al unor consilieri din majoritate. Astăzi,însă, cu 14 voturi pentru, proiectul a fost votat.

Viceprimarul Dragoș Ștefan (ALDE), a declarat că SSPM nu primește notă de trecere pentru activitatea de până acum, dar că speră într-o îmbunătățire a calității lucrărilor realizate de societatea municipalității.

„Cred că municipiul Bacău are nevoie de o societate de utilități publice doar că nu trebuie să monopolizeze toate serviciile publice”, a declarat viceprimarul Dragoș Ștefan.

„SSPM a reușit în ultimul an să demonstreze ceea ce poate să facă, iar delegarea nu se face fără noimă ci sunt vizate doar drumurile, parcările și cimitirele”, a precizat primarul Cosmin Necula.

Până acum, firma primăriei a făcut asfaltare, se ocupă de activitatea de cosit din oraș și are în administrare și sistemul de iluminat, cel puțin până acesta va fi modernizat cu bani de la BERD.

În urma aprobării atribuirii contractului de delegare prin concesiune, SSPM va executa lucrări de construire, modernizare și întreținere a străzilor și a drumurilor din municipiu, va întreține instalațiile de dirijare a circulației, semafoarele, indicatoarele și marcajele rutiere.

În total, SSPM va administra 332 de străzi din Bacău. De asemenea, SSPM va administra cele 18 parcări cu plată și parcările rezidențiale din oraș. Ca urmare a delegării serviciilor de administrare a cimitirelor, SSPM va asigura serviciile de întreținere, amenajare, reparații curente, pază a cimitirelor din municipiul Bacău și va asigura prestarea activităților necesare înhumării, precum și conducerea activității administrative specifice.

Cimitirul Sărata II va fi administrat de SSPM Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.