FOTO: O moară veche de peste un secol, monument istoric, a fost cumpărată de Primăria Dărmănești

moara
Primăria Dărmănești este, începând de vineri, cu acte în regulă, proprietara unui monument istoric vechi de peste un secol. Este vorba despre „Moara de apă Hazaparu” din cartierul Boiștea, locul în care oamenii din zonă au venit de generații cu țesăturile din lână de casă pentru a le îngroșa și din care făceau apoi ițarii groși de iarnă, sumanii pentru bărbați și femei sau glugile ciobănești nelipsite în portul de la stână. Tot acest complex de instalații a funcționat în stare impecabilă pâna în iunie 2005 când inundațiile l-au distrus prin apele învolburate ale Trotușului, fără să mai fie restaurat.„Un nou proiect s-a născut astăzi, prin semnarea contractului de cumpărare a Monumentului istoric „Moara de apă Hazaparu” din Dărmănești. Primăria Orașului Dărmănești a devenit astfel proprietarul celebrului monument, urmând ca în anii următori să refacem monumentul așa cum era cu câteva sute de ani în urmă”, spune Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești. Valoarea investiției este de 19.000 de lei, a fost aprobată în ședința de consiliu local din luna iulie și cuprinde 1.379 metri pătrați de teren, moară și grajd.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














