Lovitură de mercato pentru fotbalul românesc! Radu Drăgușin, dorit de un gigant din Italia. Decizia finală aparține celor de la Tottenham

Lovitură de mercato pentru fotbalul românesc! Radu Drăgușin, dorit de un gigant din Italia. Decizia finală aparține celor de la Tottenham
Decizia finală aparține celor de la Tottenham
Viitorul lui Radu Drăgușin la Tottenham Hotspur ar putea deveni una dintre surprizele următoarei perioade de mercato. Presa din Italia anunță că fundașul central român se află pe lista mai multor cluburi importante din Serie A, printre care și AS Roma, însă mutarea depinde în totalitate de decizia grupării londoneze.
Potrivit Sky Sport Italia, interesul pentru internaționalul român este real, însă nu există încă un semnal clar din partea lui Tottenham că ar fi dispusă să-l cedeze în fereastra de transferuri din ianuarie.
Informațiile vin după ce, săptămâna trecută, La Gazzetta dello Sport a scris că Drăgușin ar putea reveni în fotbalul italian, la Roma, club care îl urmărește de mai mult timp.
Expertul Sky Sport în transferuri, Marco Demichele, a explicat că situația este una complicată și că există mai multe cluburi pregătite să facă o ofertă, în cazul în care Tottenham va decide să renunțe la fundașul român.
„Nu este o mutare ușoară. Sunt mai multe echipe interesate, dar totul depinde de poziția lui Tottenham”, a precizat jurnalistul italian.
Un alt element important care cântărește în luarea unei decizii este starea fizică a lui Drăgușin. Fundașul a revenit duminică pe teren într-un meci oficial, după o pauză lungă cauzată de o accidentare la genunchi, suferită la începutul anului 2025. Evoluția sa din următoarele săptămâni ar putea fi decisivă pentru viitorul său.
Dacă transferul s-ar concretiza, Drăgușin ar reveni în Serie A, campionat în care a impresionat anterior la Genoa, și ar putea deveni una dintre piesele importante ale unui club de top din Italia.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










