„Nu deveni o victimă de sărbători”
O amplă activitate de prevenire a polițiștilor de la Secția 2 a avut loc astăzi, în municipiul Bacău, în cadrul campaniei premergătoare sărbătorilor de iarnă „Nu deveni o victimă de sărbători”.
Poliţiştii de prevenire, sprijiniţi de colegii de la Proximitate, au derulat acțiunea pentru prevenirea furturilor din autovehicule şi din locuinţe. Asta după ce s-a constatat că numeroase persoane, prin neglijarea unor minime reguli de siguranţă, se expun riscului de a fi victime ale hoților.Agenții le-au lăsat proprietarilor de mașini oprite în parcările a cinci supermarket-uri pliante cu informaţii şi atenţionări referitoare la prevenirea furturilor din auto şi din case. Oamenii au înţeles, astfel, că hoţii folosesc metode precum spargerea geamului lateral, forţarea butucului încuietorii portierei sau efectiv deschiderea portierei lăsată neasigurată. Apoi fură tot ce găsesc, dar în general telefoane mobile, portofele cu bani, acte, genţi, poşete, laptopuri sau haine.
Pentru prevenirea furturilor din locuință, băcăuanii sunt sfătuiți să nu permită accesul persoanelor necunoscute în casă, să nu lase ferestrele deschise și să nu vorbească despre plecarea în concediu de față cu necunoscuţi sau pe reţelele sociale.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










