Pensionarii primesc mai mulți bani de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească?

Pensionarii primesc mai mulți bani de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească?
Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii
Seniorii au început să primească pensii mai mari. Cel puțin acesta este anunțul făcut de Casa Națională de Pensii. Este vorba despre indemnizațiile oferite celor care au o pensie mai mică de 1.125 de lei, însă sumele sunt diferite în funcție de domeniul în care aceștia au activat sau de județul din care provin.
Conform Casei Naționale de Pensii Publice, numărul total al beneficiarilor acestei indemnizații a fost de 1.142.011 persoane, mai mult de 1 milion fiind beneficiari ai sistemului public de pensii.
CNPP menționează faptul că valoarea medie a acestei indemnizații a fost de 429 de lei, potrivit Realitatea Plus.
Au existat și zone în care indemnizația socială pentru pensionari a fost mai mare, cum este cazul județelor Bistriţa-Năsăud – 495 lei și Maramureş – 495 lei.
Cei mai mulți beneficiari ai indemnizațiilor sociale pentru pensionari au fost în Bucureşti – 48.350 pensionari, iar cei mai puțin în Prahova – 35.466 pensionari.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a mai precizat că indemnizația medie pentru pensionarii agricultori a fost de 302 de lei. Și în această situație au fost județe care au plătit sume mai mari, chiar cu peste 100 de lei, cum este cazul Ilfovului – 433 lei.
Cei mai mulți beneficiari ai indemnizației pentru pensionarii agricultori se află în: Iaşi – 7.381 persoane, Botoşani – 6.994 persoane și Dolj – 6.917 persoane.
Ce pensionarii care beneficiază de indemnizație
CNPP precizează că persoanele din sistemul public de pensii care au un venit cumulat din pensii și indemnizații mai mic de 1.125 de lei primesc acești bani.
În cazul pensionarilor care primesc venituri atât din sistemul public, cât și din sistemele private, stablirea eligibilității pentru indemnizație se face în funcșie de venitul cumulat.
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








