Un bărbat în vârstă de 89 de ani a suferit arsuri de gradul I și II pe cca. 30% din corp

În urmă cu puțin timp, salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Căiuți, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată. 

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau plante furajere pe o suprafață de aproximativ 1500 mp. 

La fața locului s-a deplasat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, care a preluat o victimă. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 89 de ani este conștient, însă prezintă arsuri de gradul I și II pe cca. 30% din corp. 

Se lucrează pentru lichidarea incendiului. 

Nu uitați!
Arderea miriștilor, a vegetație uscate și a altor materiale combustibile este interzisă;
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.

Reamintim faptul că, incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor privind utilizarea focului deschis în spații deschise, constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.