Un hoț urmărit internațional prins de polițiștii băcăuani

La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întreprins activităţi operative pe raza municipiului Bacău, fiind efectuată o descindere domiciliară, ocazie cu care a fost depistat un bărbat, de 42 ani, împotriva căruia au fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional și internaţional.

Bărbatul se sustrăgea de la executarea a două mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare din Austria şi prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, fiind cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt deosebit de grav şi furt prin efracţie, fapte prevăzute de Codul penal austriac.

Persoana în cauză a fost preluată sub escortă şi s-a procedat la prezentarea acesteia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar în baza ordonanţei de reţinere a fost încarcerată în Arestul I.P.J. Bacău, urmând să se efectueze demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare austriece.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.