Un individ a fost reținut după ce și-a pus dinții și nu a plătit. Mai mult, și-a vândut mașina apoi a sunat la 112 și a dat-o furată

Polițiștii din Târgu-Ocna au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 30 de ani, din comuna Dofteana, care în cursul anului 2022 ar fi comis două infracțiuni de înșelăciune. Din cercetări a rezultat faptul că, bănuitul ar fi apelat la serviciile medicale ale unui medic stomatolog, căruia nu i-ar mai fi achitat suma de 3.000 de lei.

De asemenea, acesta ar fi vândut un autoturism cu suma de 1.500 de euro, ulterior apelând serviciul 112 prin care ar fi sesizat faptul că, autoturismul i-ar fi fost sustras.

Noul proprietar i-ar fi restituit autovehiculul, însă bănuitul i-ar fi achitat doar 400 de euro din sumă. În urma percheziției domiciliare, polițiștii au ridicate sume de bani şi alte mijloace materiale de probă. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Prejudiciul în valoare de 1500 euro a fost recuperat în totalitate.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.