Un tânăr fără permis a provocat accident și a fugit! A fost depistat repede de polițiști

La 16 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii Staţiunii Târgu Ocna au fost sesizaţi de către un conducător auto cu privire la faptul că în urma cu aproximativ 5 minute,  autoturismul condus de acesta a fost tamponat de un alt autovehicul, conducătorul acestuia părăsind locul impactului.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au făcut verificări specifice şi au reusit, la scurt timp, identificarea conducătorului auto în cauză. 

În cadrul verificărilor, poliţiştii au stabilit că persoana identificată, respectiv un tânăr de 26 ani, din localitate, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.